Mihai Stoica a comentat în stilul propriu oferta de 225 de milioane de euro pe care Cristiano Ronaldo ar avea-o pe masă de la Al Nassr.
Starul Portugaliei s-a despărțit de Manchester United chiar în timpul desfășurării Cupei Mondiale din Qatar. Ajuns la 37 de ani, fotbalistul ar putea să accepte să meargă la Al-Nassr, care i-ar fi oferit nu mai puțin de 225 de milioane de euro pentru a petrece trei sezoane în Arabia Saudită.
În acest context, în lumea fotbalului s-a iscat o adevărată polemică după ce Cristiano Ronaldo a susținut că el ar trebui să fie trecut ca marcator al primului gol înscris de Portugalia în meciul cu Uruguay, când ar fi șters mingea trimisă de Bruno Fernandes.
Mihai Stoica a comentat situația lui Cristiano Ronaldo, despre care spune că nu ar avea niciun motiv să își atribuie un gol pe care nu l-a marcat el.
Oficialul celor de la FCSB a vorbit și despre oferta stelară pe care Al-Nassr i-ar fi pus-o pe masă fotbalistului în vârstă de 37 de ani. În ciuda vârstei înaintate, acesta ar putea să câștige o sumă ireală în trei ani petrecuți în Arabia Saudită, nu mai puțin de 225 de milioane de euro.
„A luat-o lumea razna cu Cristiano, că n-a atins-o, că fură goluri, că săracu’ Bruno, că ce-or zice colegii lusitani etc. Relax, că dacă nu se duce cu sprâncenele după minge, rămâne 0-0, deci clar că avea motiv să se bucure.
Plus că era supărat că l-a dat Manchester United afară și singura ofertă serioasă e 225 milioane. A muncit o viață și uite în ce hal a ajuns…”, este mesajul postat de Mihai Stoica pe rețelele de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER